Vânat de tovarăși pentru că nu își putea ține gura, moare cu o mare durere în suflet. Drama actorului Jorj Voicu
Jorj Voicu a fost unul dintre cei mai talentați actori români, însă nu a fost deloc pe placul comuniștilor, cei care au ales să-l hăituiască o viață întreagă.
I-au întocmit multe dosare și au făcut tot posibilul să-l treacă în umbră, încercând să-l facă uitat. Nu este nicio mirare, de vreme ce știm cu toții modul de operare al tovarășilor: „cine nu este cu mine, este împotriva mea”.
Începuturile lui Jorj Voicu
Jorj Voicu s-a născut în anul 1938, iar de la o vârstă fragedă rămâne orfan de tată. „Radu și Voicu (8 ani, respectiv 6 ani) au rămas orfani de tată în 1944. După această nenorocire, Jeni (Eugenia) și-a crescut singură băieții, terminând amândoi studii superioare, Voicu teatrul, iar Radu politehnica. Mama lor a fost o femeie de excepție!”, relata Maria Jorj, cumnata actorului.
Ulterior, absolvea Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Bucureşti în 1961 și își începea cariera în același an la Teatrul Regional București, ca mai apoi să se mute la Teatrul de Stat din Turda, ulterior la Teatrul Barbu Delavrancea din București, dar şi la Teatrul Giuleşti din București, în cele din urmă.
Pe marele ecran, a debutat în 1966, cu filmul Zodia Fecioarei, ca mai apoi să joace în Faust XX (1966), în rolul lui Mefisto, Un film cu o fată fermecătoare (1967), De trei ori Bucureşti (1967), B.D. în alertă (1971), Păcală (1974), Comedie fantastică (1975), scurt metrajul pentru televiziune Un text cu bucluc (1976), Ediţie specială (1978), Întoarcerea la dragostea dintâi, De ce trag clopotele, Mitica? (1981), Melodii la Costineşti (1982), Concurs (1982), Dueliştii (1984) la televiziune, Rămăşagul (1984), Galax, omul păpuşă (1984), Amadeus , la Tv (1984), Maria şi Mirabella în Tranzistoria (1989)-voce, Escu (1990).
În perioada ’65-’66, de vreme ce nu se putea înțelege deloc cu directoarea Victorița Dinu, pe care o acuza de spirit dictatorial, își dă demisia de la Teatrul Giulești, actualul Odeon.
Jorj Voicu, un actor hăituit până în ultima clipă de viață
De-a lungul vieții sale, însă mai abitir în ultima parte a acesteia, Jorj Voicu a fost adesea urmărit de Securitate, pe urmele sale activând fel de fel de informatori, chiar și dintre cei care declarau că îi sunt prieteni.
„Sursa «Jana» a semnalat în ziua de 28 noiembrie 1978 că Jorj Voicu împreună cu George Bănică și Celea Șerban au comentat de pe poziții negative, atitudinea politică a partidului și statului nostru în legătură cu Consfătuirea Consiliului Politic Consultativ din luna noiembrie 1978”, se arată în Dosarul nr. 2211 – JAK, Miliția București, 1978.
„În diverse împrejurări face comentarii la adresa unor legi și hotărâri de partid […] colportează știri emise pe radio «Europa Liberă»”, se arată într-o altă notă a aceleiași „Jana”.
Așadar, ofițerii de Securitate au decis că este cazul să îl „învețe” pe actor bunele maniere, lucru care s-a întâmplat în data de 30 ianuarie 1979.
„În baza aprobării Conducerii Unității, la data de 30.01.1979 s-a trecut la avertizarea susnumitului care a fost realizata de col. Matei Vasile și lt. Albu Sturza. La începutul discuțiilor, Jorj Voicu nu a vrut să recunoască faptul că în anumite împrejurări, față de anumite persoane, a făcut afirmații tendențioase la adresa regimului social-politic din țara noastră și politicii partidului și statului nostru.
I s-a arătat că rolul discuției este de a se lămuri anumite aspecte legate de atitudinea avută de sus-numitul cu diverse ocazii spre a-l ajuta ca pe viitor să nu mai repete sau să se lase antrenat de alții în astfel de discuții, iar în a doua parte a discuțiilor, acesta a recunoscut că uneori, mănat de necazurile personale, a făcut afirmații de aceasta natură”, se arată în raport.
Iar lucrurile nu se opreau aici, în anii 1980, actorul încerca să plece din țară, în pofida faptului că sănătatea sa atârna de un fir de ață.
În aceeași perioada, i se deschidea un nou dosar, bazat pe informațiile date de „Nic”, care afirma că Jorj Voicu l-ar fi înjurat pe Nicolae Ceaușescu.
Jorj Voicu a decedat în anul 1991, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 52 de ani.
A fost descoperit la câteva zile dupa deces, în apartamentul pe care îl deținea București. Din nefericire, nu a apucat să se bucure nicio clipă de libertatea pe care o dorea cu atâta ardoare.